De moarte n-ai cum să fugi si nu ai unde sa te ascunzi de ea, te găseşte şi te pătrunde oricâte rugi tu îndrugi, ea face parte din tine, curge prin venele tale pe langa sângele tău nu-i ştii sensul cel rău incotromerge spre sau din inima ta si nici ziua când vine si speri totuşi să ai parte doar de un înger care sa te ia si sa te duca sus in locul unde e lumină si pace când viaţa-ţi trece în moarte
Toti speram la inaltarea spre ceruri desi pacatul si-a pus pecetea inca de la nastere pe sufletul nostru...Rugile, sufleul ce ne-a mai ramas, credinta in Dumnezeu, sunt cele ce ne vor salva de ingerii imbracati in mantie neagra, atunci cand ultima suflare va razbi zidul dintre viata si moarte.
Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.
O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.
Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.
Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.
Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.
Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume.
(Serghei Esenin - Ne ducem toti)
(Serghei Esenin - Ne ducem toti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu