„Inca o saptamana s-a asezat confortabil in lumea trecutului meu, alaturi de cele mai multe din ele, adica in categoria "zile care nu au insemnat nimic".
Uneori senzatia timpului care trece pe langa mine este atat de puternica, incat parca aud secundele cum ticaie pe ceasul lui Cronos...Legat de maini si de picioare, sunt condamnat la a le asculta: o secunda, cu inca o secunda, cu inca una..pana ce se face un minut, si inca unul...Intr-o zi am luat o clepsidra si am intors-o in fata mea.Firecelele de nisip au inceput sa cada, formand un mic deal in partea inferioara.....
Nisipul care cadea s-a metamorfozat incet incet in momentele care trec pe langa mine, si movila ce-o forma a devenit desertul prin care eu m-am ratacit cumva, candva...Oricat as fugi pe dunele ei, rascolind secundele cu talpa piciorului, nu reusesc sa ies de acolo si sa dau de ACUM, pentru ca timpul ticaie.Si daca el nu se opreste, nici secundele nu se opresc din caderea lor prin tunelul clepsidrei, alimentand desertul in care sunt, facandu-l tot mai intins intr-un mod mult mai alert decat as putea sa fug....
In felul acesta, imi petrec viata pe taramul sterp al secundelor insipide si inerte, incercand sa ma readuc in lumea animata, bogata in idei si oameni a prezentului.Sisif ar fi mandru!
Singurul lucru in miscare accesibil privirii mele e ceasul lui Cronos care, tinand locul soarelui pe cer, imi arata secundele care trec, si care se astearna in desertul meu...Incet incet, ele formeaza minute care pe nesimtite se transforma in ore, zile, luni si ani....Fara sa stiu cand, am ajuns sa calatoresc pe decenii de desert, si ceasul nu s-a oprit din ticait, anuntand sdalte secunde care pica, formand alte minute, sau chiar ore, zile luni si ani....
Poate as avea o cat de mica sansa atunci cand ceasul inceteaza sa anunte secunde care pica, si desertul nu s-ar mai marii....Doar ca in momentul in care timpul s-a oprit pentru mine, Cronos sigur isi va lua ceasul de pe cer, si fara lumina lui care sa ma ghideze, nu voi stii pe unde ar trebui sa o iau...
Deci, sunt ori intr-un desert nesfarsit dar luminat,
ori intr-un intuneric nesfarsit pe un desert limitat...
Ma intreb daca sunt stele care sa tina locul ceasului dupa ce va dispare.Nu am avut sansa sa stiu daca ele chiar sunt acolo, pentru ca de cand e desertul, e si ceasul pe cer, si nici ticaitul, nici lumina lui nu m-au parasit niciodata...
Nu pot sa risc, trebuie sa merg incontinuu, chiar daca pare imposibil, chiar daca nu stiu ce se va intampla dupa ce timpul meu va lua sfarsit....
Ultimul fir de nisip si-a facut loc
prin gatul clepsidrei pe care o priveam.
O noua saptamana incepe...
Una care intoarce clepsidra vietii
turnand secundele in continuare
peste desertul meu care tinde spre infinit....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu