Se intampla uneori sa imi opresc gandurile pe strada, sa le conduc de mana pana la cea mai apropiata fila de hartie si sa le silesc sa stea pe ea. Cu carbunele creionului sa le leg de fila, multe din ele fug se strecoara printre placile de pavaj de pe trotuar, unele insa se inghesuie in celuloza se aranjeaza singure si capata cotur pe fila, iar apoi in calculator, si se fac mici, mici, aroape nevazute.
Transformarea lor in cuvinte le face sa dispara, iar eu le gasesc tarziu, dupa o luna sau doua de tacere intr-un folder nedeschis. Uneori dupa ce le citesc imi dau seama ca le-as putea adauga undeva, dar unde? Oare asa cum sunt ele, sau cu cateva ajustari, dupa ce citesc de cateva ori si mai adaug cate ceva le las sa vorbeasca singure, deci apare din nou pagina de editare a postarilor, si din nou acele ganduri se pierd in carul imens de postari ce zac putrede si lenese deasupra umerilor mei. Albul imaculat e distrus de gandurile adunate, distrug toate initiativele de a crea ceva demn de scris si mai apoi de obosit retina.
"the biggest eraser of all time" te obliga sa stai cu degetele pironite in tastatura si sa astepti monentul de atac in care ti se va cotura oamarata de idee in cap, si care dispare odata cu imprimarea primei amprente digital pe tastatura masochista hamesita dupa lovituri, creierul sondeaza, sondeaza mai ceva ca o sondele de petrol deci asta gata mai adauga tu daca vrei ...
,,No matter where I’m going, it’s uphill and against the wind."
(Inspirat din fapte reale)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu